UPDATE. Ministrul ucrainean de Externe, vizită la București. Dmitro Kuleba a discutat cu premierul Ciucă și cu Bogdan Aurescu | VIDEO

Publicat: 22/04/2022, 12:28
Actualizat: 22/04/2022, 18:03

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, se află vineri într-o vizită oficială la București, în cadrul căreia a discutat cu premierul Nicolae Ciucă.

Cei doi au analizat situația de securitate din regiune, ca urmare a războiului din Ucraina, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul i-a prezentat lui Kuleba eforturile făcute de autorități, societatea civilă, voluntarii și organizațiile umanitare internaționale pentru sprijinirea celor peste 800.000 de refugiați care au intrat în România de la începutul conflictului.

„A fost evidenţiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea şi coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european şi internaţional. Cu aceeaşi ocazie, premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări de continuare a sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiaţi, facilitarea exporturilor ucrainene”, se arată în comunicat.

Ministrul ucrainean, primit și de Bogdan Aurescu

Dmitro Kuleba a avut discuții și cu omologul său român, Bogdan Aurescu, cu care a vorbit despre situația din Ucraina, dar și despre sprijinul acordat de România Kievului.

Kuleba a declarat că România a arătat că este un prieten al Ucrainei și că ucrainenii nu vor uita ajutorul primit de la țara noastră.

„Războiul este momentul adevărului, atunci vezi adevărata faţă a cuiva, iar România şi-a arătat adevărata faţă, o faţă de prieten. Nu doar a vorbit, ci a şi acţionat. Nu vom uita niciodată. Nu vă îndoiţi, vom câştiga, dar pentru a reuşi cât mai curând trebuie să cooperăm cât mai repede, pe toate palierele. Felicit Guvernul României, care a avut o politică inteligentă de la începutul agresiunii, pentru a fi alături de Ucraina. Toţi împărţim Marea Neagră. Acest război are legătură şi cu viitorul regiunii Mării Negre. Securitatea noastră este securitatea dumneavoastră. Ne ajutaţi pe noi, dar vă ajutaţi şi pe dumneavoastră. Daţi-ne tot ce avem nevoie pentru a lupta şi pentru a câştiga”, a declarat Dmitro Kuleba.

La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurări că România sprijină Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse

„Ucraina trebuie să câştige acest război şi sunt convins că îl va câştiga”, a declarat Aurescu. El a adăugat că toţi ucrainenii ucişi „sunt fraţii şi surorile noastre, părinţii şi copiii noştri” și a menţionat sprijinul acordat de România în investigaţia din Ucraina a Curţii Penale Internaţionale.

Ministrul ucrainean de Externe a mulţumit României că a primit cetăţeni din ţara sa care au fugit de război. „Aceşti oameni ar fi putut fi victime ale crimelor de război. Faptul că i-aţi primit i-a salvat”, a punctat el.

Dmitro Kuleba a mulțumit României pentru ajutor

Ministrul ucrainean i-a prezentat lui Nicolae Ciucă situația militară din Ucraina și a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat și solidaritatea de la începutul agresiunii militare ruse.

„Totodată, diplomatul ucrainean a transmis României invitaţia de a contribui substanţial la eforturile necesare pentru reconstrucţie în Ucrain”, mai informează Guvernul.

Dmitro Kuleba va mai avea discuții și cu omologul său de la București, Bogdan Aurescu.

Kuleba este într-un turneu european în care încearcă să convingă cât mai multe state să trimită arme cât mai puternice pentru ca Ucraina să poată face faţă ofensivei Rusiei. De aproape două luni, Ucraina este în război cu Rusia, după agresiunea începută de Moscova pe 24 februarie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?